Skip navigation.

Întrebări frecvente privind Programul e-Învăţare

Această pagină a fost concepută pentru cei  interesaţi de Programul e-Învăţare şi pentru studenţii noştri. Aici poţi obţine în mod eficient răspunsul la cele mai frecvente întrebări. Sperăm că astfel decizia ta de a învăţa prin metoda noastră va fi mai uşoară.

În ce constă o lecţie?

Din exerciţiile aferente lecţiei precedente, din şirul exerciţiilor care corespund nivelului actual, cu explicaţii gramaticale, dintr-un dicţionar cu cuvintele incluse în lecţie şi din exerciţiile rezolvate. Dacă ceri, îţi trimitem un model!

Este terminarea cursului de ajuns pentru obţinerea unui examen de limbă străină?

Materia este astfel concepută  încât cunoştinţele acumulate la cele trei niveluri să fie în concordanţă cu sistemul de cerinţe ale examenelor aferente fiecărui nivel. Este recomandabil ca, în afara audierii materiei înregistrate, să ai un partener cu ajutorul căruia să faci exerciţii de pronunţare.

Pot schimba între timp, dacă observ că nivelul avansat mediu este chiar greu?

Desigur. Poţi cere din nou lecţii  pentru începători imediat după primirea unei lecţii care te depăşeşte. Din cuprins poţi alege lecţiile pe care doreşti să-ţi le trimitem, astfel nu trebuie să mai cheltuieşti încă o dată pentru lecţiile deja obţinute, sau dacă vrei să repeţi încă o dată lecţiile, poţi alege un ritm mai intensiv, şi când ajungi la lecţiile noi, reduci ritmul să ai mai mult timp pentru prelucrarea lor.

Formularul de comandă pentru materiile înregistrate se poate trimite doar prin poştă?

Formularul se poate trimite atât prin fax, cât şi prin e-mail. Noi chiar îţi recomandăm să optezi pentru aceste modalitatăţi deoarece sunt mai rapide şi mai sigure decât poşta.

Dacă doresc să comand CD pentru nivelul avansat mediu, unde trebuie să semnez în tabel?

La fiecare nivel avem 5 CD-uri, deci de fiecare dată trebuie să începem cu primul. Separaţia limbilor, a nivelurilor şi a numerotării CD-urilor  este bine demarcată pe formularul de comandă şi nu implică dificultăţi în completare.

Dacă sunt în concediu în vară şi rămân în urma cu studiul, ce trebuie să fac? Pot să cer o vacanţă?

Da, dacă ne anunţi din timp. Pentru detalii vorbeşti cu colegul nostru; oricum, în decembrie din cauza Crăciunului şi Revelionului ai 2 săptămâni de vacanţă, pentru că în aceste 2 săptămâni nimeni nu are chef de învăţat! :-)

Între timp se poate schimba ritmul?

Normal că se poate! Poţi schimba ritmul chiar în fiecare lună, dacă pentru tine este mai comod, dar te rugăm să ne anunţi din timp. Dar este esenţial să nu rămâi în urmă şi întotdeauna să ai lecţii noi, pentru a progresa în studiul limbilor străine.

Cum pot renunţa la curs?

Este foarte simplu. Înainte de sfârşitul lunii (până în data de 20 a fiecărei luni) trebuie să ne trimiţi un email prin care ne anunţi că din luna următoare întrerupţi cursul. După ce ai primit răspunsul nostru, nu-ţi mai trimitem nici o lecţie. Important: în cazul în care ai plătit în avans, nu primeşti înapoi banii neconsumaţi. (De exemplu: dacă ai plătit în avans pentru 6 luni şi după 3 luni renunţi, nu putem să-ţi returnăm banii pentru ultimele trei luni.)  Evident, dacă te răzgândeşti, poţi continua oricând cursul.